Scrisoarea nimanui...

Am gasit pe internet un material care m-a impresionat. Nu stiu daca este inspirat dupa vreo farama de realitate sau este pura fictiune, dar mie mi-a placut. M-a impresionat.

Ultima pagina a jurnalului…

Partea I.

Numele meu este Anton. Am 21 de ani si am fost student in Bucuresti la facultatea de litere timp de mai bine de un an. Am o familie fericita care ma iubeste enorm, care m-a sustinut intotdeauna si care ar face orice pentru mine. Dar, din pacate, am murit. Nu va ganditi ca ma refer la o moarte abstracta, metaforica, specifica adolescentilor emotivi din ziua de astazi, ci sunt mort in adevaratul sens al cuvantului. Mort fizic. Nu imi amintesc exact cum s-a intamplat, sau momentul in care am plecat de pe aceasta lume. Totul este incetosat, de parca un nor negru, subru s-a asternut deasupra mea transformandu-mi privirea limpede intr-o apa tulbure, neguroasa prin care nu mai pot distinge nimic. Cei mai multi dintre voi vor spune ca m-am sinucis, dar adevarul este altul. Nu am avut niciodata un astfel de gand intunecat in minte si nici motive nu am avut sa fac una ca asta, mai ales familiei mele. Nu le-as fi zdrobit inima parintilor mei in acest fel si nu i-as fi facut niciodata una ca asta surioarei mele mai mici. Ii iubesc prea mult pentru a-i rani atat de crunt. Iubeam viata prea mult pentru a mi-o lua singur, mai ales la aceasta varsta frumoasa la care chiar incepi sa simti ca traiesti cu adevarat. Cu toate astea, nici eu nu stiu exact ce s-a intamplat. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este drumul inapoi spre camininul studentesc dupa terminarea orelor de curs. Imi amintesc intunericul, gerul aspru de afara si zapada din jurul meu. Si apoi o lumina puternica, orbitoare care a aparut de nicaieri in fata mea. Picioarele au inceput sa ma arda de parca ma aflam intr-un cuptor incins… si atat.



Partea a II-a.

Corpul inghetat si neinsufletit a fost gasit lipit de un bloc inalt, cu zece etaje, de catre un locatar al cladirii respective.

Bineinteles ca prima presupunere a fost ca mi-am luat singur viata, din cauza locatiei in care am fost gasit si din cauza faptului ca aveam picioarele rupte vizibil. De asemenea, in urma autopsiei realizata de autoritati a reiesit faptul ca am murit din cauza cazaturii de la inaltimea mare a blocului. Tatal meu, cunoscandu-ma cu adevarat, nu a fost de acord cu ceea ce i-au spus medicii, asa ca a angajat un legist particular care, dupa ce mi-a analizat corpul i-a explicat cat se poate de clar ca, conform pozitiei in care mi-a fost gasit corpul (lipit de bloc, nu la 1 sau 2 metri de peretele cladirii) si felul in care aveam tibiile fracturate nu coincideau cu asa-zisa “sinucidere” prin aruncarea dupa cladirea cu 10 etaje. In plus, toate organele interne au fost gasite intacte. Cum se poate ca o persoana sa se arunce de la o inaltime atat de mare si sa aiba toate organele interne intregi? Nu poate. Teoria data de doctorul particular a fost urmatoarea: cauza mortii – o impactul puternic, din lateral, cu un vehicul / autovehicul.

Tatal meu a incercat sa le explice celor care s-au ocupat de cazul meu ca nu e vorba despre o sinucidere, dar nu au vrut sa il bage in seama, spunand ca acest caz a fost incheiat.

Disperat dupa dreptate, tata a apelat la o cunostinta de familie, care lucra la criminalistica. I-a explicat persoanei in cauza despre descoperirile facute de el si a rugat-o sa se uite pe dosarul cazului meu. Aceasta a acceptat, dar in momentul in care a incercat sa se uite peste dosar, cineva “de sus” i-a spus ca se poate uita pe orice alt dosar, dar nu are cum sa puna mana pe cel in cauza.

Asadar, adevarul nu putut iesi la iveala, parintii au ramas in starea de disperare continua, iar eu doar sper in continuare ca intr-o zi se va face dreptate si voi fi si eu impacat… doar sper.



0 Response to "Scrisoarea nimanui..."

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails
Powered by Blogger | Converted by BloggerTheme